BIBLIOTECA ON-LINE. Cărţile lui Artur Silvestri. Cărţi despre Artur Silvestri.

Ianuarie 17, 2008

Belle qui tient ma vie – din vol. „Perpetuum mobile“

Filed under: un raft de biblioteca — ARP @ 2:30 am

Scriitorul îşi aşezase mai bine foile de hârtie, stiloul şi ochelarii, apoi îşi scoase din buzunarul de la piept pachetul de ţigări şi bricheta. Le purta întotdeuna în vesta lui obişnuită, asemănătoare unui şorţ de zidar; acestea erau uneltele lui, asemănătoare cu echerul şi nivela de apă sau cu firul de plumb. Putea să măsoare, cu ele, ceva din tot ceea ce — fără să ştie despre ele când începe să scrie — îl înconjurau din toate părţile? Nu îşi putea da seama, aştepta doar, de fiecare dată. Uneori aştepta puţin sau, mai bine spus, nu aştepta deloc. Cuvintele veneau cu el, îl însoţiseră şi abia aşteptau să fie aşternute pe hârtie, ca să existe. Alteori, aştepta mult, fără rost, neliniştit că, poate, le-o fi pierdut. Dar, până la urmă, într-o clipă indefinită, cuvintele veneau în cele mai diferite înfăţişări, ascunzând sau descoperind idei, chipuri, uneori chiar şi o poveste. Povestea cui? Întotdeauna — povestea lui.

Cel mai adesea, acestea se petreceau noaptea, fără să-şi fi putut explica niciodată dacă este doar obişnuinţa sau este vreo potrivire. Se gândise câteodată că, poate, şi fiindcă făpturile lui, care îi vorbeau, aveau ceva sub-lunar, secret, uneori nefiresc şi, poate, şi fiindcă poveştile lui, sau despre el, erau un fel de enigme. Dar ideile? Până la urmă şi ideile aveau ceva eretic, necunoscut sau poate mistic. Era un om religios, aşadar? Cine ştie, probabil că era, ca orice altă fiinţă vie în a cărei alcătuire exista şi ceva din Cel ce o făcuse posibilă. Înţelesese aceasta cândva, nu foarte demult, fiindcă i-o spusese, ani de-a rândul, o vietate misterioasă care, trăind lângă el, apucase să-i vorbească în felul ei nedesluşit, povăţuindu-l despre toate acestea şi despre toate câte ar fi putut să existe, pentru el, pe Pământ. >>>>

Anunțuri
TrackBack URI

Blog la WordPress.com.